INTERVIU

Ştefania Coşovei: “Cred în ideea de entertainmentul cultural”

                                                                                                                                                                                                                     Petre Flueraşu

* Ştefania Coşovei este o scriitoare română care a debutat în jurul anului 2000. Printre volumele sale se numără Diferenţa de a fi.

Ce înseamnă literatura pentru dumneavoastră?

Un teritoriu labirintic, un spaţiu al definirii şi al autodefinirii, dar un labirint cu zeci, sute de mii de ieşiri! Pentru că în acest teritoriu numit literatură fiecare autor îşi caută propria cale. Este aventura fiecăruia în tentativa de a pune întrebări legate de sine şi de ceilalţi.

În opinia mea, literatura – mai ales cea a secolului XXI – trebuie să întrebe, iar nu să-şi ceară scuze căutând răspunsuri… dând explicaţii… Nu simt nevoia să-mi cer iertare pentru personajele mele care au, până la urmă, un destin pe care eu trebuie să-l urmez doar în secvenţele lui narative…Desigur, literatura nu este un „fotograf la minut”. În spatele gestului de a scrie trebuie să existe şi o acută conştiinţă critică…

Astăzi literatura mai trebuie să culturalizeze, sau doar să îi facă pe oameni să se simtă bine?

Ca să se simtă bine, oamenii au o grămadă de mijloace şi justificări. Nu găsesc nimic „amuzant” în cărţi precum Amintiri din copilărie, unde anumite pasaje au fost deformate din raţiuni pedagogice, rudimentar-educative (La scăldat, La cireşe, Pupăza din tei etc.), trecându-se cu vederea ansamblul unei opere de un tragism superior: copilăria copilului universal. Să ştiţi că şi în Tom Sawyer…se fura sau se minţea... pe rupte!

            Literatura – că tot vorbeam mai devreme despre fotografie – trebuie să-i arate pe oameni şi în momentele lor mai puţin retuşate, chiar în momentele de dezorientare şi debandadă existenţială. Am lucrat 20 de ani în Televiziunea Română şi m-am confruntat destul cu deşeurile (retuşurile) propagandistice. Poate de aceea unele din personajele mele aparţin unei lumi pestriţe, dar mai apropiate de adevăr. Iar situaţiile de criză (socială, morală, economică) solicită abordări textuale pe măsură!

Acum, nu vă imaginaţi că dacă mă uit la o fotografie de nuntă (veselă, ghiftuită) mă apuc numaidecât să descriu prima mamă de bătaie pe care o va încasa mireasa peste vreun an… ori toată avalanşa de insulte otrăvite, reproşuri, ameninţări… ligheane de lături aruncate în cap ginerelui... fostului ginere... Dar nici nu pot să fac un personaj din Gigel, care e premiant pentru că aduce săptămânal la şcoală ghivece cu muşcate ori pentru că învăţătoarea se îmbracă moca de la tac-su care e proprietar de magazine…

Credeţi că literatura română se poate compara în acest moment cu cea occidentală?

Literatura română e de multă vreme occidentală, europeană. Asta dacă trecem cu vederea exagerările staliniste, proletcultiste. Existau vocile lui Blaga, Arghezi, Bacovia, iar Radu Gyr nu fusese îngropat decât de autorităţile acelor vremuri. Cu mişcările de avangardă (letrismul ori dadaismul) spiritul românesc era la fel de conectat la Europa cum sunt astăzi autorii care au publicat după 1990.

 Cum vedeţi dumneavoastră viitorul literaturii române, ce ar trebui să facă scriitori pentru a se apropia de publicul lor ţintă?

Scriitorul nu trebuie să se apropie de publicul lui ţintă, cum spuneţi dumneavoastră, el nu este obligat să cânte după gustul publicului. Nu mi-l imaginez pe Louis-Ferdinad Céline, la masa lui de lucru, teribil de preocupat de statutul de vedetă, de ratingul pe care o să-l facă pe piaţa literară! Apropierea scriitorului de public e problema editorului… nu credeţi?...

Se va face, cu timpul, o selecţie critică în urma căreia vor rămâne, cu certitudine, valori importante. Depinde ce „ţintă” îşi aleg scriitorii: banii, cititorii, cititoarele, gloria, avantajul politic, mizeria, solitudinea, răbdarea, aşteptarea, uitarea…

Credeţi în ideea de marketing cultural?

Da, cred. În occident e o instituţie, un fenomen social. Madam Rowlling rămânea şi acum să spele (sau să schimbe) scutece la copil dacă marketingul nu l-ar fi re-inventat pe Harry Potter… ecranizările… isteria colectivă… sinuciderile în masă…haida, de! Cel puţin Beatles-ii aveau valoare!

Are literatura astăzi un impact la fel de mare ca în trecut pentru generaţiile tinere?

Are. Dacă le vorbeşti pe limba lor. Dacă nu, te suspectează de falsitate. Şi, odată prins în sacul literaturii cu mâţa ipocriziei, ori a superficialităţii, ori a falselor pretenţii, ca scriitor nu mai ai nicio credibilitate în faţa tinerei generaţii. Cum nu mai ai, de altminteri, nici ca părinte ori ca dascăl. E greu de păcălit noua generaţie, pentru că, în ciuda tuturor experimentelor celor vreo treizeci de miniştri ai învăţământului, această tânără generaţie e foarte informată.

            Noi donăm cărţi la două biblioteci din cartier. Ei bine, de fiecare dată bibliotecile erau pline de elevi. Am crezut că împrumută cărţi doar pentru programa şcolară (în apropiere de află liceele Caragiale şi Rosetti), dar tinerii aceia erau interesaţi deopotrivă de clasici ori de scriitori europeni, sud-americani… Nu sunt atât de dezinteresaţi cum sunt acuzaţi pe nedrept.

            Perioada poveştilor la gura şemineului despre cum ne stingeau nouă comuniştii lumina, ori cum ne ţineau în frig s-a cam dus… tânăra generaţie vrea să audă şi altceva de la noi… de exemplu cam ce am putea face pentru ei.

Stephen King a realizat în 2004 un experiment, publicând romanul    online, pe blogul personal. Pentru a lectura fragmente din volum, cititorul trebuia să plătească un cent. King a câştigat 20 de milioane de dolari doar din descărcări, spunând mai apoi că viitorul literaturii este în mod sigur online. Credeţi că aceasta va fi soluţia? Vă gândiţi să abordaţi acest tip de literatură?                                                                                                                                          

Mi se pare doar un experiment comercial.

Care au fost cărţile care v-au marcat, cărţile care v-au inspirat?

Mizerabilii, Bouvad et Pécuchet, Călătorie la capătul nopţii, Moarte pe credit, Patul lui Procust, La Medeleni, Pândă şi seducţie, D’ale carnavalului, Toamna patriarhului, Princepele, Craii de Curtea-Veche, Serenadă la trompetă, Douăsprezece scaune, Cel mai iubit dintre pământeni, Darul lui Humboldt, Demonii…

Ce părere aveţi despre conceptul de entertainment cultural? Credeţi că va reuşi el să prindă în România?

Entertainmentul cultural “a prins” deja în România. Eu percep ideea aceasta de entertainment cultural ca pe o imensă teamă de singurătate, ca pe o dorinţă superioară de socializare într-o vreme a singurătăţii computerizate.

Care este ultima carte citită?

Este o carte recitită: Guy de Maupassant, Nuvele şi povestiri.